Colegiul Economic "Dionisie Pop Martian

LICEU TEHNOLOGIC

Învățământul liceal tehnologic are durata de 4 ani și se organizează după finalizarea clasei a VIII-a, în cadrul liceelor din filiera tehnologică, pentru calificări din Registrul național al calificărilor, în funcție de nevoile pieței muncii, identificate prin documente strategice de planificare a ofertei de formare regionale, județene și locale.

Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat pentru anul şcolar 2018-2019 se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 -2012, aprobată prin OMECTS nr. 4802/2010 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 -2012.

Documente necesare pentru înscriere:

Înscrierea la liceu a candidaților declarați admişi în urma repartizării computerizate se efectuează, conform unui program afişat de unitatea de învățământ, pe baza următoarelor acte:

  • cererea de înscriere;
  • cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere, în copie;
  • adeverință cu notele şi media generală obținute la Evaluarea Națională din clasa a VIII-a;
  • foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale);
  • fişa medicală.

Candidații care, în perioada menționată nu îşi depun dosarele de înscriere, se consideră retraşi, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale de către comisia județeană de admitere. Aceşti candidați vor fi repartizați de comisia de admitere județeană, pe locurile rămase libere, după rezolvarea cazurilor speciale.

Admiterea elevilor la clasele cu predare intensivă a limbii moderne se face în conformitate cu prevederile cap. IV din Anexa I la ordinul MECTS nr. 4802/ 31.08.201, cât și prevederile Metodologie de organizare și desfasurare si structura probei de verificare a cunostințelor de limba moderna, Anexa IV la ordinul MECTS nr. 4802/31.08.2010

Organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2018-2019 este reglementată prin ordinul MEN nr. 4794 din 31.08.2017.

Ordinul MEN nr. 4794 /31.08.2017

Calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2018-2019 este reglementat prin Anexa nr. 1 la ordinul MEN nr. 4794 din 31.08.2017.

Anexa nr. 1 la ordinul MEN nr. 4794 /31.08.2017

Calculul mediei de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2018-2019 este reglementat prin Anexa nr. 2 la ordinul MEN nr. 4794 din 31.08.2017.

Anexa nr. 2 la ordinul MEN nr. 4794 /31.08.2017

 

ÎNVĂȚĂMÂNT PROFESIONAL DE 3 ANI

Învățământul profesional cu durata de 3 ani se va desfăşura, după clasa a VIII-a și va cuprinde clasele a IX-a, a X-a, și a XI-a.

Se pot înscrie:

  • elevii care promovează clasa a VIII-a în anul curent,
  • absolvenții clasei a VIII-a din seriile anterioare anului școlar în curs,
  • elevii din învăţământul special care finalizează învăţământul secundar inferior, cu respectarea reglementărilor în vigoare

Documente necesare:

  • Pentru înscrierea candidaților în vederea admiterii
  • Fişa de înscriere în învăţământul profesional cu durata de 3 ani, completată la cererea elevului, a părintelui/ reprezentantului legal pentru minori și eliberată de unitatea de învăţământ gimnazial de la care provine elevul.
  • Pentru înscrierea candidaților declarați admiși în învățământul profesional de 3 ani

După afişarea rezultatelor la admiterea în învăţământul profesional cu durata de 3 ani, în perioada menţionată în calendarul admiterii în învăţământul profesional cu durata de 3 ani, candidaţii depun, la unităţile şcolare la care au fost declaraţi admişi, dosarele de înscriere, cuprinzând actele de studii în original.

Înscrierea candidaţilor declaraţi admişi se efectuează, conform unui program afişat de unitatea de învăţământ, pe baza următoarelor acte:

  • fişa de înscriere în învăţământul profesional cu durata de 3 ani;
  • certificatul de naştere, în copie legalizată;
  • adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională / tezele cu subiect unic din clasa a VIII-a / testele naționale / examenul de capacitate;
  • foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale de absolvire) - copie și original;
  • fişa medicală.

Candidaţii care, în perioada menţionată în calendarul admiterii în învăţământul profesional cu durata de 3 ani, nu îşi depun dosarele de înscriere, se consideră retraşi, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru următoarele etape de admitere în învăţământul profesional cu durata de 3 ani.

Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2018-2019 se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul profesional de stat, aprobată prin OMENCS nr. 5.068/2016 care se va aplica în mod corespunzător, cu respectarea Calendarului admiterii în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2018-2019.

Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul profesional dual pentru anul şcolar 2017-2018 se desfășoară în conformitate cu Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul profesional dual pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului național al calificărilor, aprobată prin OMEN nr. 3556/2017.

Organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul profesional de stat  și învățământului dual pentru anul şcolar 2018-2019 este reglementată prin ordinul MEN nr. 4795 din 31.08.2017.

Ordinul MEN nr. 4795 /31.08.2017

Calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani pentru anul şcolar 2018-2019 este reglementat prin Anexa nr. 1 la ordinul MEN nr. 4795 din 31.08.2017.

Anexa nr. 1 la ordinul MEN nr. 4795 /31.08.2017

Calendarul admiterii în învăţământul profesional dual pentru anul şcolar 2018-2019 este reglementat prin Anexa nr. 2 la ordinul MEN nr. 4795 din 31.08.2017.

Anexa nr. 2 la ordinul MEN nr. 4795 /31.08.2017

Procedura operațională de admitere în învăţământul profesional cu durata de 3 ani pentru anul şcolar 2018-2019 este aprobată în Consiliul de Administrație al Colegiului Economic ”Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia și avizată de către Inspectortul Școlar Județean Alba.

Procedura operațională de admitere în învățământul profesional cu durata de 3 ani

Comunitate